Predare de ştafetă la bifazic.

După aproape două luni (yeeey!), demachiantul Bifazic de la Garnier şi-a dat obşteştele picături. În ultimele două seri în care a mai stat pe policioară, l-am folosit în paralele cu înlocuitorul lui: Nivea Bifazic pentru ochi.

demachiante1

Şi Nivea şi Garnier promit aceleaşi lucruri: demachiere fără să afecteze ochii, bune şi pentru cei care poartă lentile de contact, portivite mai ales pentru makeup rezistent, care o să dispară fără să fie nevoie să instaţi. Garnier mai spune în plus că are arginină şi că are o grijă deosebită faţă de gene. Mno, ale mele nu observ nici să se fi îndesit, nici să se fi rărit. Şi nici nu le împletesc în codiţe. Lăsând gluma la o parte, bifazicul de la Garnier e bun. Foarte bun chiar. Nu am nimic să-i reproşez. Poate mai micşorează puţin-puţin, nu foarte mult, orificiul de dozare, mai ales pentru acelea dintre noi care îs cu capul în nori, mai repezite şi mai neatente 🙂 .

Garnier a fost destul de spornic: a rezistat la două luni de folosire zilnică (dar absolut zilnică), mai ales pentru ochi (zona sprâncenelor inclusă). Şi, înainte să-şi dea ultimele picături, l-am folosit în paralele cu cel de la Nivea, pentru comparaţie. Iată unul dintre lookurile pe care au trebuit să le facă dispărute: Continuarea

Gerovital Happiness vs Lioele Dolllish Cera V.

Iubesc BB sau CC-cream-urile din două motive:

  1. Fac mai mult decât să dea puţină culoare tenului: hidratează, calmează, uniformizează.
  2. Sunt perfecte pentru dimineţile/momentele când te lupţi cu timpul (şi pierzi) şi nu ai cum să manevrezi minute în şir pensula sau bureţelul şi să execuţi o aplicare de maestru.

Pe val au fost, în ultima perioadă, CC Creamurile, adică varianta updatată a BB-creamurilor, care aduc, pe lângă Blemish Balm, şi componenta de Corect and Conceal.

Am analizat două produse, la extreme: unul românesc şi accesibil pentru buzunar  şi altul corean şi nu neapărat scump, dar cu preţ peste medie: Gerovital Happiness CC Cream şi Lioele Dollish Cera-V CC Cream.

Gerovital Happiness CC Cream

Lioele Dollish Vera-C CC Cream

De promis promit cam aceleaşi lucruri: hidratare intensă, luminozitate, ten uniform., dar au şi diferenţe care merg dincolo de preţ: puterea de acoperire, rezistenţa în timp, plierea pe nuanţele de ten.

Primele impresii.

Ambele CC-creamuri au ambalaje foarte ochioase, dar funcţionale în ceea ce priveşte dozarea şi igiena. Gerovital Happines arată ca un fond de ten, un pic mai apos. Pentru mine e potrivită nuanţa light, cea cu zmeură. Are un miros plăcut, subtil. Zmeura e o aromă foarte faină, însă mi s-a întâmplat să dau peste parfumuri, creme sau rujuri care miroseau a zmeură atât de puternic şi artificial, încât erau greţoase. Nu e cazul la Gerovital Happines.

Gerovital happiness CC Ccream light

bbcreamgerovital3

Cu Lioele am avut un şoc după ce am apăsat de două ori pe pompiţă. A ieşit o cremă albă, albă. 0.o Groază! Mi-a venit sufletul la loc după ce am început să întind crema pe faţă şi am văzut că încet-încet, albul se preschimbă.

Lioele Dollish Vera-C CC sample

Bun pentru mine, bun pentru oricine?

Continuarea