My week #4.

Deprimant de urâtă vremea în săptămâna asta, cu doar câțiva fulgi anemici și  o tonă de ploaie, care să se strecoare în suflete.  Bleah! Noroc că am combătut-o cu ciocolată caldă, ceaiuri fierbinți, surprize și…culoare.

V-am spus că am folosit intes paleta de la BH Cosmetics, dar m-am și  reîndrăgostit de două dintre culorile mele preferate din Naked Palette 1: Naked (duh!) și Buck. Am alternative de la Inglot, de la MUA, de la No7, dar cred că nimic nu se compară cu ele când e vorba de adaptabilitate la orice fel de nuanță a tenului . Poate un MAC – Soft Brown sau un Makeup Geek – Creme Brulee să fie la fel de …iubibile.

naked1_1

naked1_2

Și cum machiajul mai trebuie dat și jos, săptămâna asta am început să testez bifazicul de la Nivea. L-am dat gata pe cel de la Garnier despre care pot să spun că sunt mulțumită 100%: curăță foarte bine, rapid, fără să-mi deranjeze lentilele de contact. Să vedem cum se va comporta vărul său de la Nivea. Prețul și promisiunile sunt cam la fel.

niveademachianttest

Și dacă tot sunt la capitolul „testări”, cei de la #cantaloopRO mi-au trimis miercuri un colet surpriză. Cred că e produsul cu cea mai spectaculoasă răsturnare de situație la capitolul impresii și păreri ^^, dar despre asta,  într-o postare viitoare.

cantaloop1

Mi-aș fi dorit ca și cei de la Cragus să fi fost la fel de drăguți ca și cei care mi-au livrat coletul de la Cantaloop și să nu fi pierdut printr-un depozit de la București un pulover comandat de pe 3 noiembrie și expediat de pe 10 noiembrie. Nu știu dacă e exclusiv vina Cargus sau au dat-o în fasole și cei de la Bon Prix, ideea e că puloverul zace pe undeva. Oare ăia de la magazin nu s-au sesizat că le lipsesc și banii și puloverul?

cargus2

Noroc că Moș Nicolae și-a mai încercat norocul o dată. Alt pulover, tot de la Bon Prix. Și tot cu Cragus trimis. Tura asta comandat direct de Moșu’. Și livrat la domiciliul Moșului în bune condiții. Mie mi-au plăcut nasturii ușor „vintage” și modelul norvegian, așa că…mulțumesc frumos Moșului, mai ales că l-a pus în ghete în avans cu o săptămână :).

pulover2

pulover1

Pe final de weekend reîncerc prăjiturile la cană. Până acum, respectând indicațiile lor, ba mi-a ieșit crudă – cea cu vanilie și zmeură, ba prea…gumată  -cea de ciocolată. Am pus mai puțin lapte, am lăsat mai mult la cuptorul cu microunde și rezultatul a fost o prăjitură foarte foarte uscată – cea cu rom și ciocolată.

mugcake

Acum am făcut o nouă tentativă cu cea de vanilie și zmeură, cu lapte doar 35 de ml, și 2 minute 40 de secunde la cuptor. Estetic nu e chiar cea mai reușită, dar e gustoasă. Și merge cu o ciocolată caldă și un film bun.

mugcake1

mugcake2

mugcake3

Vouă cum v-a fost în săptămâna asta?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s