Dor de vară.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la zilele de vară, mă uit pe geam şi văd cât de gri e afară, mă iau aşa o jale şi un dor…. Bine, nu îmi e dor de arşiţa aia care îţi ardea plămânii, ci de părţile frumoase a verii. În săptămâna ce a trecut am încercat să ţin vara cât mai aproape, chiar dacă prin super marketuri au apărut deja brazii artificiali, globurile, beteala şi Moş Crăciunii cu reni cu tot. Aşa că am scos şi folosit tot ce mi-a amintit de vară, de soare, de cireşe, de mare, de nisip.

summeer2

Ador fructele de vară, de la cireşe, la nectarine, piersici, caise, frăguţe sau zmeură aşa că nu-i de mirare că preferatul pentru vara 2015 a fost untul de corp de la Extract, cu mango şi nectarine. Miroase divin, se absoarbe foarte repede în piele, însă are un defect ce m-a făcut să renunţ la el pe la jumătatea lui iulie: parabeni :(. Chiar şi acum, îl desfac, îl miros şi…îl pun la loc.

untdecorp

Dacă mirosurile fructate au fost pentru zi, pentru serile în care ieşeam la un suc, la o plimbare, am preferat Nina Ricci – Mademoiselle Ricci, o cremă foarte lejeră, dar intens parfumată.

cremaninaricci

Pentru că îmi e dor de aromele fresh, am încercat unul din cadourile primite la Blogmeeting . Deodorantul Lime Magic de la C-THRU miroase a curat, a proaspăt, a vară. Senzaţia e una de prospeţime, de energie, de optimism. Parcă nici norii nu-s chiar aşa de gri după două-trei puf-uri. 🙂 E lansat destul de recent pe piaţă.  Eu l-am primit, aşa cum ziceam,  la întâlnirea bloggeriţelor, dar l-am văzut şi în magazine – la vreo 13-15 lei – alături de apa de toaletă Lime Magic. Sper ca cei de la C-THRU să scoată şi seturi cadou cu aceste produse pentru că eu ştiu sigur cel puţin trei elfi de-ai Moşului care le-ar cumpăra, încântaţi de aroma de lime ^^.

cthru

Pentru machiaj, rujurile roşii şi fardurile sidefate sunt cele care îmi aduc aminte de sezonul cald. Machiajul de vară e aşa de uşor de realizat cu un pic de mascara şi un ruj roşu-corai. Bine, pentru cine are timp, răbdare şi voinţă, câteva farduri sidefate aurii sau în culoarea şampaniei fac minuni pe un ten bronzat. Eu le-am purtat săptămâna asta pe cele de Sephora.

sephoragif

Iată şi swatch-ul pentru ele, de sus în jos: Movie Popocorn, It bag şi Be on the A-list. Pe care o prefer? Movie popcorn ^^.

sephoraswatch

Evident, last but not least…ojele. Toată vara am fost obsedată de Nicole by Opi –  All Kendall-Ed Up, un fucsia cremos, foarte usor de întins pe unghii, care s-a asortat perfect şi cu nisipul de la malul mării şi cu vata de zahăr pe băţ din parc, dar şi cu ţinutele albe, vaporoase ! Spre sfârşitul verii m-am reprofilat pe Rimmel, însă vă povestesc mai multe într-o postare viitoare.

ojaopi1

Vouă ce vă aminteşte de vară?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s