Girls’ blogmeeting.

Pentru bloggerițele din Bacău a fost a treia întâlnire. Pentru mine a fost prima în mijlocul lor. Și garantat nu ultima. 🙂  Mi-a plăcut să le ascult pe fiecare în parte, să descopăr oamenii din spatele blogurilor pe care le-am citi pe îndelete în săptămâna dinaintea întâlnirii. Bine, cu 3 excepții: Deea, Adina și Roxana, pe care le citeam și înainte.

Concluzia e că suntem un mix fain de tipologii, meserii, idei, nișe pe care ne-am axat . Unele mai avansate în ale bloggingului și tot ce ține de acest domeniu, altele mai…la început, însă toate dornice să ne ducem hobby-ul un pas mai încolo.

P1240947

Am stat cam trei ore la întâlnire, dar nu am simțit cum zboară timpul. Și dacă nu aș mai avut și alte activități presante pentru sâmbătă după-amiază, cred că aș mai fi stat mult și bine la povești cu fetele. Mai ales că vrem să ne organizăm și să punem la punct niște campanii și niște acțiuni foarte mișto pentru perioada următoare.

P1240956

IMG_9190

Frumoasele flori croșetate de la încheieturi sunt, de fapt, semne de carte de la Pretty by Elena Lupu. Și nu a fost singura care a trimis cadouri. Întâlnirea noastră s-a bucurat și de sprijinul C-THRU, Elmiplant, Famous Luxury Perfumes, STR8, SelgrosBacau, Ziaja. Aveți mai jos câteva fotografii cu „bunătățile”, însă voi scrie mai pe larg despre fiecare.

IMG_9147 Ziaja Elmpiplant STR8 C-Thru, New fragrance. Selgros

Ah, și musai să vă zic și de Berăria cu Noroc -gazdele noastre, care, by the way, fac niște clătite cu mere….de poveste!

IMG_9188

Și pentru cei care vor să citească blogurile fetelor din grup, iată un link-uri către ele:

1. Anca- www.ancabalaban.ro

2. Deea- www.deea-d.blogspot.com

3. Roxana- http://www.roxalia.wordpress.com

4. Alina – http://justanangel.net

5. Claudia – http://lecturisiarome.ro

6. Adina – http://septembriejoi.com

7. Diana Ruxandra- https://experimentesiexperiente.wordpress.com sau https://unbalcialdesertaciunilor.wordpress.com

8. Daniela- www.intrelumi.ro

9. Alexandra – http://aleksuta-alexa-justme.blogspot.ro

10. Elena Chira – http://mujo.ro

11. Elena Tanasa –http://bycore.ro

12.  Mihaela – http://frumusetedemancare.blogspot.com

13. Cristina –https://cristinapintilie.wordpress.com

14. Sonia-Otilia – https://odileworecashmere.wordpress.com

15. Alexandra-http://www.alexandrahustiu.ro

15 gânduri despre &8222;Girls’ blogmeeting.&8221;

  1. adinaseptembriejoi 12 octombrie 2015 / 6:41

    Cristina, mi-a facut mare placere sa te cunosc si ma onoreaza ca imi citeai blogul deja.
    Sper sa ne revedem curand!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Deea D. 12 octombrie 2015 / 6:46

    Sunt curioasa daca iti plac produsele de la Ziaja, pe mine m-au fascinat si acum fug dupa editia cu cacao.
    Cu siguranta e si Bogdan fericit, caci te-ai intors cu cadouri pentru el. 😀

    Apreciat de 1 persoană

    • glamourkay 12 octombrie 2015 / 10:08

      Am început de aseară să le testez. Încerc cu Atopic Dermatitis Face Cream şi Lipid Treatment să-mi repar faţa. Nu mă aşteptam să se crape chiar aşa la începutul sezonului rece, fără să fi apucat temperaturile cu minus să-şi facă de cap. Cred că am făcut şi o mare greşeală săptămâna trecută: mi-am dat pe faţă cu loţiune astringentă după demachiere 😦

      Apreciază

    • glamourkay 20 octombrie 2015 / 19:58

      Noooooo! Nu cred că am putut să fiu atât de oaie! De o săptămână mă chinui să aflu pe cine am ratat, că nu ieșea numărătoarea! Milioane de scuze, Pretty! Repar prostia făcută în 5…4…3…2…1..

      Apreciază

Lasă un răspuns către alexandra Anulează răspunsul